TOTI AVEM CEL PUȚIN O POVESTE DE SPUS. ACEASTA ESTE A NOASTRĂ.

(înainte de a începe să citești, apasă PLAY)

Este trecut de miezul nopții și nu știu de ce nu dorm – poate pentru că îmi trec prea multe gânduri prin minte pe care doresc să le aștern pe această filă digitală. Vă scriam într-o postare anterioară că am împlinit 30 de ani și niciodata nu am fost mai fericită ca acum, dar nu v-am spus că această bucurie se datorează în cea mai mare parte faptului că am alături de mine un om minunat, numit de câteva luni SOȚ. Am început o frumoasă poveste de dragoste acum 2 ani și 9 luni. A fost dragoste la prima întâlnire. Nu mai întâlnisem niciodată în viața mea un asemenea om și credeți-mă că sunt destul de „umblată”. Îmi venea greu să cred că nu pot să îi găsesc niciun defect. Nu știam cum arată bărbatul ideal, dar îl descoperisem atunci într-o frumoasă seară de Septembrie. Nu mă săturam să îl ascult – era pentru prima dată după mult timp când îmi vorbea un om care chiar credea în ceea ce spunea și care făcuse multe lucruri extreme pe care și eu le încercasem; parcă mă întâlnisem pe mine în varianta masculină. Nici acum nu îmi dau seama cum doi oameni pot avea atât de multe lucruri în comun… poate pentru că sufletele pereche chiar există? Cum vă explicați că eu am străbătut această lume în lung și în lat, la propriu, iar jumătatea mi-am găsit-o aici, acasă, în Zalău, un orășel în care nu concepeam să mă întorc vreodată? Interesant… huh? Acest om minunat, cum îmi place mie sa îi spun, m-a cerut de soție în cel mai neașteptat moment, într-o banală zi din săptămâna, după o lungă zi de muncă, acasă! Era ultimul loc din lume în care m-aș fi gândit că s-ar putea întâmpla așa ceva, în condițiile în care, înainte de asta, hoinăriserăm o lună întreagă prin Europa, iar după asta, ne aștepta o nouă escapadă la Roma. Îmi cumpărase și două inele, pe principiul că ce nu e interzis, mai mult ca sigur e permis. Noaptea care a urmat a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea; parcă și acum simt emoția momentului, emoție pe care am savurat-o împreună mai multe zile, după care, am început treptat să ne gândim la nuntă. Nu suntem adepții nunților „tradiționale” românești, însă ceea ce ne-am dorit a fost să marcăm momentul într-un anumit fel și în stilul nostru. Nu știam cum vrem să fie nunta noastră, ci cum NU vrem să fie. Cununia civilă, cununia religioasă și petrecerea sunt cele trei etape ale „maratonului nupțial”. Nu voiam să aibă loc toate în aceași zi, căci ni se părea mult prea obositor pentru toată lumea. Noi chiar ne doream să fim prezenți la nunta noastră și, în plus, nu mă vedeam deloc umblând într-o rochie de mireasă prin primărie și stând la coadă să mă căsătoresc, așa că ne-am planificat starea civilă pentru luna Octombrie, când aniversam doi ani de relație. Celelalte două momente le-am marcat într-o zi de Februarie, dar despre acestea am să vă povestesc într-o altă postare.

17 Octombrie 2016 a fost cea mai specială zi de luni, cred că se vede asta și pe fețele noastre.

Știți…

Toate poveștile de dragoste sunt frumoase, dar a noastră este preferata mea !

Photo credit Puzzle Photography

Locație Brilliant Parc

Love,

Cu ce am ales să ne îmbrăcăm:

Eu mireasa: Costum cu pantaloni făcut la comandă, pantofi Mihai Albu  (tot la comandă), voaletă aici, buchet cale albe.

El mirele: Full Hugo Boss outfit accesorizat cu un ascot.

 

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer